Cuvant de despartire

Niciodata n-am fost atat de constienta de trecerea timpului.

Am senzatia ca sfarsitul se apropie mult prea repede. Atat de repede incat nici nu voi avea timp sa-mi fac ordine in amintiri.

Uite, stau acum si ma intreb: din noianul de ganduri, de imagini, mai mult sau mai putin placute ce sa aleg sa spun? Care a fost miezul acestor ani de pura tinerete pe care i-am trait aici?

Sa fi fost florile, sutele si miile de flori care explodeaza in prima dimineata de primavara? Terenurile de sport, pe care, doamne, ce
pasiuni se mai dezlantuiau? Sau poate clasele, care se schimba in fiecare an, pastrand ceva din parfumul celei pe care tocmai o
parasisem? Laboratoarele fonetice, care ne aminteau ca suntem prima serie a liceului cu profil de limba engleza (si lucrul acesta ne-a facut sa simtim un pic de responsabilitate, nu ?)? Sau lacul Floreasca si locurile din preajma, care au ajuns, pe nesimtite, sa faca parte integranta din liceu ?

Sau oamenii?
Profesorii. Oamenii care ne-au dedicate noua cativa ani din viata lor. Oamenii care ne-au dat cu mult mai mult decat au primit si poate decat vor primi.
Si colegii.
Colegii langa care am crescut, langa care am invatat sa rad, langa care am invatat sa glumesc, cu care am mers in tabere (va uita cineva faimoasele noastre tabere? Va indrazni cineva sa treaca peste atatea clipe minunate?), langa care am invatat ce este increderea si optimismul, langa care am muncit, langa care am invatat sa descopar fatete noi fiecarui lucru, langa care acum pasesc in viata.

Iata franturi din universul acestor patru ani. Si cu tot efortul meu ele nu vor putea compune acea traire intensa care a fost de fapt,substratul intregii noastre vieti.

Da, pot afirma ca aici, in acest loc, alaturi de acesti oameni, am invatat sa traiesc. Si nu e putin lucru.

Acum, in aceste zile, cu acest bagaj de sentimente, ganduri si amintiri ne despartim.
Plecam.
Si chiar daca se afirma ca la fiecare despartire mai murim un pic, eu refuz sa cred.
Acesti patru ani de viata, aceasta tinerete nu poate muri!
Ea va trai in inimile noastre, in inimile profesorilor nostri.
Vom trai in visele care se leaga de noi si de implinirile noastre.
Vom trai fie si numai explozia florilor din jurul liceului!
La revedere!

Silviana Collino, cl.XII A