|
Şi iată-ne ajunşi şi aici
Aici, nu ca un capăt, ci ca un popas īn existenţa noastră. Etape trecute, ani scurşi, destine trăite. Ne adunăm fiecare de pe drumul său pentru a face un popas şi a ne stīmpăra setea, ostoi foamea, depăna poveştile şi apoi a merge mai departe spre ceea ce ne este sortit fiecăruia şi atīt cīt ne este sortit.
Īn urmă, şi de data asta, lăsăm o parte din noi, sperīnd ca firele vieţii să se readune, la un alt moment, īn alt loc, dar chemate de aceeaşi nevoie de regăsire. A celorlalţi şi a sinelui fiecăruia dintre noi.
Īn urmă cu douăzeci de ani, stăruiau forţele centrifuge. Atunci ne-am adunat pentru a ne lua rămas bun īn alt fel de la adolescenţa care mai stăruia īn noi. Era ca o pecete pusă fără drept de apel peste anii trăiţi īmpreună şi care zburaseră. Rămăseseră undeva īn urmă, iar noi ne priveam unii pe alţii cu uimire ne schimbasem, ne maturizasem, viaţa ne luase īn vīrtejurile ei, parcă nu ne mai recunoşteam, ne găseam cu greu cuvintele care să retrezească realitatea pe care o trăisem timp de patru ani şi de care, iată, părea să nu mai avem nevoie. Asta este ceea ce-am simţit atunci, īn seara īn care, după petrecere, mi-am luat īncă o dată rămas-bun de la voi. Desigur, aveam să ne revedem, īn diferite īmprejurări, cīte unii cu cīte alţii. Īntīmplător
Ocazional
Circumstanţial
Ori dimpotrivă, consolidīnd prietenii ţesute de mult, īn anii de care nu aveam timp să ne amintim. Iar pe alţii, viaţa i-a dus departe, foarte departe
Şi nu cred că greşesc, gīndindu-mă că au trecut şi douăzeci de ani şi nu ne-am văzut. Cīţiva doar. Circumstanţial
Īntīmplător
Cīte unul venit īn ţară, īn compania căruia am sărbătorit 20 īn doi, īn trei, cu o ladă de bere īntre noi, povestelnici şi nostalgici pīnă tīrziu īn noapte. Cīte un telefon hei, nu facem nimic? Se īmplinesc
Vorbe rămase fără ecou pentru mulţi dintre noi. Timpul şi vremurile ne rătăciseră din nou potecile, sub vremi fusesem, sub vremi eram, trăiam altceva, nou, necunoscut, copiii noştri creşteau altfel, ne străduiam să desţelenim īnţelesuri nebănuite īn trecutul lăsat de fiecare īn urmă, īn viitorul imposibil de īntrevăzut.
Şi totuşi
Cīnd, īn urmă cu opt ani, fiul meu a īmbrăcat pentru prima oară un costum elegant, pentru a se duce la banchetul de sfīrşit de liceu, i-am aranjat cravata, i-am potrivit manşetele de la pantaloni, apoi l-am urmărit cu priviri īnlăcrimate de la balcon. Nu plīngeam numai pentru că el crescuse mare, intra īn viaţă şi cei mai frumoşi ani se īncheiau, ci pentru că mi-am amintit de ziua īn care fiecare dintre noi a fost mai frumos ca niciodată. Şi dintr-o dată mi-am dat seama că īn toţi acei ani ai lui de şcoală īl īnsoţisem cu poveşti despre noi.
Apoi au fost 25 de ani
26
27
28
29
. Etape, fiecare la fel de necesară ca şi toate celelalte dinainte, şi ca şi cele care vor fi fost să urmeze, īn devenirea noastră. Oare īncepeam să īmbătrīnim? Căutam cu insinuată disperare reperele trecutului, bornele anilor care ne mīnaseră, rīnd pe rīnd, de la una la alta, pīnă īn acel moment, şi apoi īn următorul, şi iarăşi mai departe? Simţeam rătăcirea şi doream īntoarcerea acasă, la ceea ce ne fusese odată atīt de cunoscut şi de apropiat? Oricare a fost pricina fiecăruia de a-i căuta pe ceilalţi, toate au convertit spre aceeaşi ţintă
Prin urmare, iată-ne, acum, la treizeci de ani, la fel de frumoşi ca īn acel ca niciodată de demult. Pentru că mai presus decīt orice este ceea ce s-a sădit īn noi atunci. Ceea ce s-a plămădit şi a dospit īn minţile şi īn sufletele noastre.
Eu sīnt şi ceea ce aţi făcut voi colegi, prieteni, dascăli din mine. Vă răspund vouă aşa cum m-aţi deprins voi să vă răspund. Răspund vieţii aşa cum m-aţi īnvăţat voi să răspund. Fără voi, azi aş fi altfel.
Fără voi, azi nu aş fi aici.
Drumul parcurs pīnă aici este ceea ce mă defineşte. Iar aici mă regăsesc, alături de voi, īn ceea ce am mai bun īncrederea īn oameni, bucuria de a trăi, recunoştinţa pentru cei care m-au ajutat să mă īmplinesc. Iar voi faceţi parte dintre aceştia.
Vă mulţumesc, dragii mei colegi, dascăli, prieteni.
Irina Horea, 2005
|
